This is for all my ladies ...bine si pentru baietii care au si isi accepta spiritul de prima donna ;)
Prima lectie de dans on this one...It's on repeat la mine :
duminică, 20 februarie 2011
miercuri, 16 februarie 2011
Off...
De ce e cateodata asa de greu cand trebuie sa luam niste decizii? Pana acum eram aproape sigur de ce vreau si brusc cand se apropie momentul parca imi vine sa dau inapoi. Cateodata stau si ma intreb daca toti facem asa, sau sunt doar eu ala mai "special".
Poate doar simplu fapt al "calatoriei" decizionale ma sperie insa ce ma sperie pe mine e rezultatul. Unde duce ce aduce si cu cine duce. Azi sunt indecis. Azi astept un semn. Azi trebuie sa decid.
Poate doar simplu fapt al "calatoriei" decizionale ma sperie insa ce ma sperie pe mine e rezultatul. Unde duce ce aduce si cu cine duce. Azi sunt indecis. Azi astept un semn. Azi trebuie sa decid.
duminică, 13 februarie 2011
Let Me Tell You How It Feels
Cred ca pot sa admit ca am trecut prin multe in viata cu toate ca am doar 21 de ani si poate suna pompos. Dar chiar am trecut, simtit si am fost martorul la multe lucruri frumoase, si mai putin.
Stand in procesul meu de invatat ma gandeam care e valoarea unui om. Si ma gandeam la modul pragmatic, adica pe bune care e valoarea unui om? Si aici ma refer : Tu cat esti in stare sa accepti ca sa fi cumparat?
Cu alte cuvinte care e compromisul suprem care te-ar cumpara? Si care e acela? E o suma de bani? Mare? Mica? Nu stii? Contempland la intrebarile astea mi-am dat seama ca eu am facut compromisuri in viata dar care nu prea meritau a fi facute insa in momentul de fata regretele chiar nu-si mai au rostul. Insa ce ma amuza cel mai mult e faptul ca as mai fi dispus la alte compromisuri. Ma face asta un "bun material"? Iar ce ar trebui sa ma ingrijoreze il reprezinta faptul ca ma amuza cand ma gandesc la mine ca la un bun de care te folosesti pana se ... strica? Consuma? Aici nu stiu...
Tot ce stiu e ca si eu la fel ca voi toti restul am un pret.
Suntem oameni si asta ne cam ocupa tot!
Iar pentru incheiere o mica oferta : " Ma vand. La kilogram, la metru, la bucata, la ce vrei tu! Ma vand pe mine. Mi-am redus valoarea la simple stari subiective. Simt ca nu mai am ce arunca. Nimic nu ma mai apasa din afara, sunt o existenta pentru care nici moartea, nici viata nu mai pot avea o semnificatie. Ajuta-ma sa ma dezbrac de ultima legatura cu lumea asta. Stau cu cadavrele trecutului si sunt singurul cadavru al viitorului. "
Stand in procesul meu de invatat ma gandeam care e valoarea unui om. Si ma gandeam la modul pragmatic, adica pe bune care e valoarea unui om? Si aici ma refer : Tu cat esti in stare sa accepti ca sa fi cumparat?
Cu alte cuvinte care e compromisul suprem care te-ar cumpara? Si care e acela? E o suma de bani? Mare? Mica? Nu stii? Contempland la intrebarile astea mi-am dat seama ca eu am facut compromisuri in viata dar care nu prea meritau a fi facute insa in momentul de fata regretele chiar nu-si mai au rostul. Insa ce ma amuza cel mai mult e faptul ca as mai fi dispus la alte compromisuri. Ma face asta un "bun material"? Iar ce ar trebui sa ma ingrijoreze il reprezinta faptul ca ma amuza cand ma gandesc la mine ca la un bun de care te folosesti pana se ... strica? Consuma? Aici nu stiu...
Tot ce stiu e ca si eu la fel ca voi toti restul am un pret.
Suntem oameni si asta ne cam ocupa tot!
Iar pentru incheiere o mica oferta : " Ma vand. La kilogram, la metru, la bucata, la ce vrei tu! Ma vand pe mine. Mi-am redus valoarea la simple stari subiective. Simt ca nu mai am ce arunca. Nimic nu ma mai apasa din afara, sunt o existenta pentru care nici moartea, nici viata nu mai pot avea o semnificatie. Ajuta-ma sa ma dezbrac de ultima legatura cu lumea asta. Stau cu cadavrele trecutului si sunt singurul cadavru al viitorului. "
joi, 10 februarie 2011
Un Vis Ciudat
Avand in vedere ca de regula visele mele sunt destul de pasnice si nu prea spectaculoase, de data aceasta a fost diferit. Inca am flesh-uri cu imagini din visul pe care l-am avut in seara ce tocmai a trecut si inca ma simt traumatizat.
Visul a inceput timid, ca orice alta data, am visat diferite personaje, personaje okay, una dintre ele fiind chiar Laura, o tipa super nice de care sincer imi era dor, insa brusc m-am trezit intr-o biserica sau ceva de genu in care erau trei preoti sau calugari. Unul era aproape mort era intr-un cosciug ceva si se ruga, celalat era langa mine, parea suspect, dar nu zicea nimic. Cel de-al treilea era undeva mai sus fata de noi restul si se ruga. La un moment dat am vazut ca preotul ce era aproape mort incepuse sa se roage din ce in ce mai intens si incepea deja aproape sa urle cuvintele pe care le zicea. Cel de langa mine parca prinsese un aer demonic in jurul sau, a scos o sulita sau o arma asemanatoare sulitei si l-a ranit pe cel ce era deasupra mea. Eu eram imobil, nu ma puteam misca, eram terifiat si totusi nu puteam sa fac nimic. Dintr-o data preotul ce era era in cosciug a murit, iar celalalt aproape si el mort de la rana cauzata a scos un obicect ascutit si l-a ucis si pe cel ce ii cauzase lovitura ce avea sa ii fie fatala. Eu? Nemiscat cu imaginile terifice in creier, luat de niste amici, pe care nu ii cunosteam sau recunosteam. Am fost dus acasa. Acasa acasa. In patul meu. Incercam sa deschid ochii, nu puteam decat pana la jumate, eram speriat, imi era teama ca urmez eu. Si brusc am inceput sa urlu DAMONNN DAMONNN, asteptand o persoana din camera cealalta sa vina sa stea sa faca ceva numa sa imi treaca. Si a venit, era un el, nu il stiam, nu stiam cine e, dar m-a luat in brate m-a sarutat usor pe frunte si mi-a zis ca totul va fi bine. M-am trezit tipand DAMON.
Azi m-am plimbat prin oras, ma uitam cu frica in stanga si in dreapta. A fost doar un vis? Nu stiu, tot ceea ce stiu este ca a durut.
Visul a inceput timid, ca orice alta data, am visat diferite personaje, personaje okay, una dintre ele fiind chiar Laura, o tipa super nice de care sincer imi era dor, insa brusc m-am trezit intr-o biserica sau ceva de genu in care erau trei preoti sau calugari. Unul era aproape mort era intr-un cosciug ceva si se ruga, celalat era langa mine, parea suspect, dar nu zicea nimic. Cel de-al treilea era undeva mai sus fata de noi restul si se ruga. La un moment dat am vazut ca preotul ce era aproape mort incepuse sa se roage din ce in ce mai intens si incepea deja aproape sa urle cuvintele pe care le zicea. Cel de langa mine parca prinsese un aer demonic in jurul sau, a scos o sulita sau o arma asemanatoare sulitei si l-a ranit pe cel ce era deasupra mea. Eu eram imobil, nu ma puteam misca, eram terifiat si totusi nu puteam sa fac nimic. Dintr-o data preotul ce era era in cosciug a murit, iar celalalt aproape si el mort de la rana cauzata a scos un obicect ascutit si l-a ucis si pe cel ce ii cauzase lovitura ce avea sa ii fie fatala. Eu? Nemiscat cu imaginile terifice in creier, luat de niste amici, pe care nu ii cunosteam sau recunosteam. Am fost dus acasa. Acasa acasa. In patul meu. Incercam sa deschid ochii, nu puteam decat pana la jumate, eram speriat, imi era teama ca urmez eu. Si brusc am inceput sa urlu DAMONNN DAMONNN, asteptand o persoana din camera cealalta sa vina sa stea sa faca ceva numa sa imi treaca. Si a venit, era un el, nu il stiam, nu stiam cine e, dar m-a luat in brate m-a sarutat usor pe frunte si mi-a zis ca totul va fi bine. M-am trezit tipand DAMON.
Azi m-am plimbat prin oras, ma uitam cu frica in stanga si in dreapta. A fost doar un vis? Nu stiu, tot ceea ce stiu este ca a durut.
marți, 1 februarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)