Scrisoare Catre Mos Nicolae,
Te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai scris de atat de multa vreme, poate de pe vremea copilariei cu miros de brad nins si de sarbatoare. Iti scriu insa acum, cand vad ca lumea e pe zi ce trece tot mai rea si mai bolnavicioasa. Datorita acestui fapt, te rog sa aduci cate un sac de bunatate oamenilor rai si cate un sac de sanatate fiecarui om bolnav.
Pentru mine, nu stiu ce sa iti cer. De data asta poate o pereche de patine mi-ar face iarna mai usoara, dar nu insist pe partea materiala.
Ti-as putea cere iubire, ti-as putea cere pace si ti-as putea cere bine. Dar asta nu sta in puterea ta, Mosule. Asta sta numai in noi. O singura raza de lumina ar putea aduce toate astea... O raza de lumina ce i-ar putea face pe toti sa fie un pic mai buni.
Dragoste ti-am cerut candva si mi-ai adus. Ma tem ca sa ti-o cer din nou. Ti-as cere sufletul geaman mie, sufletul pereche. Dar cine stie daca ochii dumitale batrani si obositi de lumina cruda a zapezilor cu care te lupti an de an ca sa ne aduci tuturor bucurie, nu se vor insela din cauza furtunilor de ceata argintie?
Eu vreau sa iti pot scrie si peste cativa ani... Ti-as cere liniste si pace sufleteasca, dar stiu ca sunt atatia oameni zbuciumati si atatia copii batrani inainte de vreme care au nevoie de asta, incat nu indraznesc sa le vreau pentru mine. De aceea, daca nu m-ai uitat si daca tu crezi ca inca mai merit un cadou, fa doar ca lacrima sa imi fie iarasi limpede, iar ochii, ochii mei te rog mai fa-i o data sa straluceasca asa cum straluceau cand ne-am intalnit prima oara...
luni, 29 noiembrie 2010
vineri, 5 noiembrie 2010
Memoirs Of A Dreamer II (Fragmente De Jurnal)
29 octombrie 2010,
Even though I try...I can't let go.
Ce ciudat te poti simti uneori. Ce usor poti sa schimbi starea unui om si totusi ce greu este sa comanzi mintii cum sa bata inima. Ce usor este sa ajungi de la agonie la extaz, de la fericire la tristete, de la ura la iubire, chiar si de la viata la moarte si totusi, ce greu e sa te cladesti pe tine cand tot ce ai ca suport sunt doar fire plapande de nisip duse si purtate de vant spre...nicaieri!?! Sau viitor? Nu stiu. Ele nu vorbesc, ele doar se lasa purtate de vant asa cum fac eu in ceata orbitoare a ceea ce ar putea arata a......viitorul meu?!
Stau,rad...dar nu, nu e rasul meu, mi-e sila, mi-e scarba de-a dreptul de jalnica si patetica mea situatie. Cer o viata normala si eu ce primesc?!? Boala? Droguri? Si baieti?! Ca sa nu mai mentionez si o viata prinsa in propria-mi captivitate datorata prostiilor unui adolescent ce s-a crezut mult prea puternic, incat a vrut sa razbeasca ca un zeu....si a pierit ca un biet muritor, ingenunchind cu lacrimi de foc in fata "puterii supreme".
Cateodata inca imi mai doresc sa fiu acolo, intins pe pat, intre viata si moarte, poate doar visez si ma voi trezi, si totul ar fi altfel atunci.
Dar nu!
Se pare ca "cineva" are alte planuri cu mine, "planuri marete"...sau NU!
Unde sunt zilele acelea? Unde e omul acela? Unde e....Vlad? AICI!!! Raspund urland din adancul sufletului....si totusi nu ma aud.
Iar tu? Tu....mai bine nu acum. E ciudat cum ma pot simti.
O sa imi permit sa fac o comparatie daca e okay cu tine. Te deranjeaza? Nu? Stiam eu ca nu.
Ei bine...tu esti o planeta minunata a carei culori si frumuseti orbesc pe toti ce incearca a o privi. Eu?! Eu, sunt umilul tau satelit. Te vad zi si noapte,insa nu te cunosc. Te vad ziua, in splendoarea ta, te aud noaptea alinandu-mi astfel durerile.
Dar azi e diferit. De parca planeta a disparut, iar eu, satelitul tau, inca gravitez totusi...in jurul nimicului, asteptand ca ziua ce vine sa aduca cu ea o "minune", pe TINE.
Inchei, devin prea personal, mult prea subiectiv si nu vreau ca sentimentul sa dispara.........
Inspiratia de aici :
Even though I try...I can't let go.
Ce ciudat te poti simti uneori. Ce usor poti sa schimbi starea unui om si totusi ce greu este sa comanzi mintii cum sa bata inima. Ce usor este sa ajungi de la agonie la extaz, de la fericire la tristete, de la ura la iubire, chiar si de la viata la moarte si totusi, ce greu e sa te cladesti pe tine cand tot ce ai ca suport sunt doar fire plapande de nisip duse si purtate de vant spre...nicaieri!?! Sau viitor? Nu stiu. Ele nu vorbesc, ele doar se lasa purtate de vant asa cum fac eu in ceata orbitoare a ceea ce ar putea arata a......viitorul meu?!
Stau,rad...dar nu, nu e rasul meu, mi-e sila, mi-e scarba de-a dreptul de jalnica si patetica mea situatie. Cer o viata normala si eu ce primesc?!? Boala? Droguri? Si baieti?! Ca sa nu mai mentionez si o viata prinsa in propria-mi captivitate datorata prostiilor unui adolescent ce s-a crezut mult prea puternic, incat a vrut sa razbeasca ca un zeu....si a pierit ca un biet muritor, ingenunchind cu lacrimi de foc in fata "puterii supreme".
Cateodata inca imi mai doresc sa fiu acolo, intins pe pat, intre viata si moarte, poate doar visez si ma voi trezi, si totul ar fi altfel atunci.
Dar nu!
Se pare ca "cineva" are alte planuri cu mine, "planuri marete"...sau NU!
Unde sunt zilele acelea? Unde e omul acela? Unde e....Vlad? AICI!!! Raspund urland din adancul sufletului....si totusi nu ma aud.
Iar tu? Tu....mai bine nu acum. E ciudat cum ma pot simti.
O sa imi permit sa fac o comparatie daca e okay cu tine. Te deranjeaza? Nu? Stiam eu ca nu.
Ei bine...tu esti o planeta minunata a carei culori si frumuseti orbesc pe toti ce incearca a o privi. Eu?! Eu, sunt umilul tau satelit. Te vad zi si noapte,insa nu te cunosc. Te vad ziua, in splendoarea ta, te aud noaptea alinandu-mi astfel durerile.
Dar azi e diferit. De parca planeta a disparut, iar eu, satelitul tau, inca gravitez totusi...in jurul nimicului, asteptand ca ziua ce vine sa aduca cu ea o "minune", pe TINE.
Inchei, devin prea personal, mult prea subiectiv si nu vreau ca sentimentul sa dispara.........
Inspiratia de aici :
Abonați-vă la:
Postări (Atom)